Călătoria spre tine, un DAR Divin
Când începi să nu-ți mai găsești locul, să simți că ceva lipsește din viața ta, deși aparent ai o viață îndestulătoare, este clar că ai ajuns într-un punct de cotitură.
Un moment în care începi să cauți frenetic răspunsuri la întrebări ce te frământă: ”Ce nu e în regulă cu mine?”, ”Ce caut eu în viața mea?” și ai impresia că ai luat-o razna pentru că toți ceilalți din jurul tău sunt bine. Doar tu simți că nu mai poți să duci atâta gol interior, că nimeni nu ți-ar înțelege of-ul, că parcă nu poți spune nimănui ce e de fapt în sufletul tău. Ai lăsat atâta amar de vreme să se vadă o parte din tine care putea suplini golul, poleiala strălucitoare a imaginii tale de femeie puternică și independentă sau de mama eroină sau soție devotată, care se descurcă singură și fără ajutor pentru că POATE !
Doar că sufletul tău a ajuns în punctul în care acum își cere tributul! Să cadă icoana, prea grea cu poleiala ei, a imaginii tale de femeie care ”trebuie” să poată!
Să cadă măștile! Nu mai ai nevoie de ele. Te-au ajutat cândva, însă acum nu le mai poți duce. Ai fi un Sisif într-un cerc al suferinței.
Decizi tu sau alții pentru tine?
Nu, nu vreau să te întristez cu rândurile mele, vreau doar să trag un semnal de alarmă!
Lipsa autocunoașterii te va ține prizoniera unei vieți în care vei fi măcinată într-un malaxor al deciziilor celorlalți.
Pentru că atunci când tu nu decizi pentru tine, alții îți vor conduce destinul. Și acum să nu te gândești la guvernanți și alte asemenea titluri de pe eșichierul politic.
Vreau să te uiți în jurul tău și să observi cum este viața ta, cum ești tu în viața ta, cum te simți tu în viața ta. Pentru că singura persoană responsabilă de viața ta ești tu și toate alegerile pe care tu le-ai făcut pană acum.
Deci ai suficient de multă treabă cu tine în viața asta încât să nu-ți ajungă timpul să te ocupi de treburile altora, fie ei și guvernanți.
Viața pe care o ai este suma micilor alegeri și decizii pe care le-ai luat zilnic. Luate separat ele pot părea neînsemnate, însă ele ți-au definit drumul care te-a adus până aici. Îți definesc drumul pe care mergi în viață mai departe.
Frumusețea vieții este că ai libertatea de a lua hotărâri care te privesc, alegeri personale care ți se potrivesc. Pentru a rămâne la cârma vieții tale și a nu te lăsa condusă de alții pe drumurile lor, pentru a nu lăsa ca alții să ia decizii în locul tău, ai nevoie să știi ce vrei. Iar ca să știi ce vrei, ai nevoie să te cunoști cu adevărat.
Călătorind spre Lumina din tine
Când tu te Cunoști pe tine, știi cine ești și ce poți fi, îți iei deciziile în mod conștient.
Ești congruentă, aliniată cu ceea ce gândești, simți și faci, iar asta îți aduce o liniște și un echilibru interior extraordinar. Nu mai simți că te rupi în bucățele pentru că în tine se dă o luptă și nu știi ce să alegi ca să nu superi pe nimeni.
Cunoscându-te și vindecându-te pe tine vei putea creea relații sănătoase cu cei din jur, poți intra în relații parteneriale sănătoase. Ieși din relațiile toxice în care nu te simți susținută, apreciată și iubită pentru ceea ce ești.
Doar atunci când te cunoști suficient de bine, vei ști ce să faci cu viața ta. Știi unde ești și unde vrei să ajungi. Și faci tot ce ține de tine încât să-ți împlinești visurile. Pentru că atunci când știi cine ești, începi să respiri aerul curat al Libertății de a alege ce este potrivit pentru tine și pentru sufletul tău.
Când te cunoști pe tine, Universul îți aduce în cale oamenii potriviți, ghizii care te vor călăuzi să vezi Lumina din tine. Pentru că ești pregătită să primești și să vezi! Iar acest lucru îți ușurează munca cu tine de autocunoaștere și te va ajuta să te pui pe Calea Ta.
Vei știi că ești pe Calea ta când lucrurile se întâmplă cu ușurință, așa cum ai înota în ape calde și liniștite. Te simți ca peștele în apă iar viața nu mai este o luptă pentru putere, nu mai este un teren pentru război cu tine și cu ceilalți, ci este acceptare și înțelegere că tot ce vine spre tine are o noimă. Sunt experiențe care te ajută să evoluezi și să înveți lecții noi.
Și abia atunci poți spune că ești într-o călătorie minunată. O călătorie eternă al cărei scop este evoluția ta. Pentru că spiritul tău este într-o călătorie de evoluție, aici și acum.
Imaginează-ți această călătorie ca și cum te-ai îmbarca într-un tren Mocănița cu care faci înconjurul lumii. Și ritmul ei încet și melodios te încântă pentru că ai timp să vezi peisajele, să te bucuri de călătorie în timp ce experimentezi, să îți înveți lecțiile și să știi, în sufletul tău, că tot ce vine spre tine este pentru binele tău cel mai înalt.
Poți începe această călătorie chiar acum, cu cel mai mic pas pe care-l poți face.
Răspunde-ți la întrebarea: ce-și dorește sufletul meu acum?
Nu mintea ta, ci sufletul! Și lasă-mi răspunsul tău, dacă simți asta.
Te îmbrățisez cu drag.
Rănile sufletului, locurile prin care lumina pătrunde în noi
Bine te regăsesc,
Majoritatea oamenilor au încă vii în suflet răni emoționale, traume din copilărie, prin prisma cărora reacționează la ceea ce li se întâmplă, perpetuând astfel tiparele din trecut și adâncindu-și suferințele.
Cele mai multe suferințe pe care le avem în viață nu se datorează evenimentelor, situațiilor în sine, ci interpretării pe care noi o dăm acelor situații.
Până la vârsta de 6 ani, ca și copii, percepem din punct de vedere emoțional ceea ce se întâmplă în jurul nostru, atitudinea pe care o au părinții față de noi. Când suntem mici, părinții sunt Universul nostru și de aceea orice atitudine, vorbă spusă, ne-a impactat extrem de mult! Nu ceea ce erau sau făceau părinții noștri ne provoca anumite suferințe, ci interpretarea pe care noi, copii fiind, am dat-o atitudinii lor.
Ca să te apere de această suferință, EGO-ul (sinele tău fals sau micul EU, creat de minte) vine să te ”panseze”, ca și cum ți-ar pansa o rană, creându-ți măști care să te apere.
Ego-ul ne ”pansează” rănile cu măști
Lise Bourbeau, cunoscuta terapeută canadiană și autoarea cărții ”Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” spune că suferim cu toții de nedreptate, trădare, abandon, respingere și doar rana de umilință nu o are toată lumea.
Ego-ul nostru crede sincer că ne ajută ”pansându-ne” suferința cu o mască, crezând că suntem mai protejați de suferință. Și atunci când suntem copii, chiar așa este. Doar că, după ce devenim adulți, ajungem să suferim și mai mult. Este ca și cum ai o rană la mână și în loc să o îngrijești, să o pansezi, uiți de ea și se infectează.
De exemplu, daca ești primul copil al familiei, iar mama așteaptă un alt copil și se duce în maternitate să nască, lasându-te în grija bunicilor și neexplicându-ți ce se întâmplă, te vei simți abandonat.
Copiii sunt considerați prea mici de către părinți pentru a li se explica ce se întâmplă, pentru că nu ar înțelege. Total fals!
Promisiuni nerespectate de genul: ”Dacă ești cuminte îți iau bicicletă”, iar mai târziu, când copilul așteaptă să primească bicicleta, părintele îi spune ”Păi nu am bani acum! Îți iau peste o săptămână”. Această atitudine copilul o simte ca pe o trădare!
Cum știi că ți s-a activat o rană
Rănile emoționale se formează în relația cu părintele de același sex sau cu părintele de sex opus. Mama are rolul de a ne învăța să ne iubim și să oferim iubire, iar tatăl ne învață să primim iubirea, să ne lăsăm iubiți.
Dacă ai relații tensionate cu părintele de sex opus care te învață să primești dragostea, asta spune că nu îți dai ție dragoste. Iar relația tensionată cu părintele de același sex, îți arată faptul că nu poți oferi iubirea.
Vei știi că ai o rană activată atunci când:
- Ești afectat de atitudinea sau comportamentul pe care cineva le are la adresa ta
- Te simți vinovat față de cineva și ți-e teamă că-l vei răni prin ceea ce faci sau urmează sa faci sau să spui
- Suferi din cauza a ceva ce-ți faci ție sau cum ești/te comporți cu tine însuți (te critici, te judeci, etc)
Iar când rana este activată, acționăm prin prisma măștii create de ego și atunci nu mai suntem noi înșine.
Cele 5 răni și măștile create de Ego sunt:
- rana de respingere – masca fugarului
- rana de abandon – masca dependentului
- rana de umilire – masca mascochist
- rana de trădare – masca dominatorului
- rana de nedreptate – masca rigidului.
Zilnic trecem de la o rană la alta în funcție de situațiile și persoanele pe care le întâlnim.
În viața profesională suferim, cel mai pregnant, de rănile de respingere și nedreptate, iar în viața personală, de abandon și trădare. De regulă atragem parteneri care au aceleași răni ca și noi, tocmai pentru a ni le vindeca împreună.
Pentru a ne trăi viața fără să mai suferim și să știm cum să acționăm, în loc să reacționăm, e nevoie să știm cum funcționează aceste mecanisme de protecție, coordonate de ego-ul nostru, al cărui scop este să ne protejeze, neștiind de fapt că ne crează o și mai mare suferință.
Vindecarea, un proces dureros cu final fericit
Conștientizarea faptului că înr-o anumită situație ai activată o anumită rană, care este acea rană și cum să nu acționezi cu Ego la conducere, este primul pas spre vindecare.
Este necesar lucrul intens, cu multă introspecție, foarte dureros pe alocuri și absolut necesar pentru ca reconstrucția din interior să fie una durabilă și să pleci mai departe vindecat, acceptând și iertând cu iubire și compasiune, tot trecutul dureros.
Fără să cobori în tenebrele tale, în cele mai dureroase locuri din abisul tău, nu ai cum să ieși la lumină și să renaști!
Sunt fericită pentru curajul și determinarea celor care fac această incursiune dureroasă și atât de necesară.
Iată câteva mărturisiri ale unor femei cu care am lucrat în cadrul unui program cu aceste obiective:
”Pentru mine această parte de călătorie, introspecție, a fost ca o tulburare a apei, care este cruntă, dureroasă. Un drum anevoios care te poate trage înapoi dacă nu ai o dorință puternică să parcurgi acest drum. Am aflat multe răspunsuri: de ce fugeam din relații, cum mă comportam din prisma măștii ca să nu fiu rănită și de fapt mă răneam și mai mult. Am identificat tipare de comportament din relațiile părinților mei pe care și eu le-am preluat inconștient. Foarte multe am aflat și acum știu ce să fac pentru ca vindecarea mea să fie completă. Însă fără ghidarea ta, Elena, aș fi putut căuta toată viața singură și n-aș fi găsit nimic, aș fi rămas în același cerc vicios”, A. I.
”E un drum anevoios, presărat cu multe lacrimi. Dar sunt lacrimile vindecării. Am fost și la psiholog pentru a-mi vindeca această parte și m-a spus că trebuie să privesc spre viitor. Dar cum să privești spre viitor dacă nu ai făcut pace cu trecutul? Pentru prima dată privesc lucrurile cu compasiune. Dincolo de lacrimi este compasiune și vindecare, fără furia creată de rana trădării. Nu știu cum ai făcut Elena, însă pot spune că e ceva magic, văd curcubeul acum!”, R.V.
Pe parcursul vieții atragem (inconștient) oameni și comportamente care ne activează aceste răni cu scopul de a ni le vindeca pentru a ne trăi viața liberi de suferință. Însă avem nevoie să fim conștienți de acest lucru pentru ca procesul să fie asumat și tratat responsabil.
Te îmbrățisez cu mult drag.