Minunea ține 3 zile, de Crăciun, și apoi trece… trec bunele intenții, trece bucuria de a dărui și altora din preaplinul tău și începe din nou forfota, zumzetul cotidian, presărat cu gânduri apăsătoare: viața e grea și mie mi-e greu și nu mă ajută nimeni, cum să fiu bun și să dăruiesc când eu nu primesc de la nimeni nimic…și multe asemenea gânduri, care transformă magia de Crăciun într-o realitate mohorâtă, precum vremea dintr-o zi tristă de iarnă înghețată. Îți sună cunoscut ?…….. Aud în jurul meu deseori oameni care spun asta cu o convingere covârșitoare, care taie în carne vie precum lama unui cuțit. Pentru că...

Acum, când îți scriu, sunt așezată comod la noul meu birou, „Coaching Desk”, cum l-a numit o prietenă dragă, cu un ceai cald cu scorțișoară și miere, numai bun de băut într-o după amiază de duminică, rece, de decembrie… …și chiar sunt curioasă să aflu care este motorul tău pentru acțiunile pe care le faci: frica sau motivația? Pentru mine, multă vreme resortul a fost frica: frica de involuție, frica de a sta pe loc, frica de rutină, frica de a face o mare urmă de fund (citez un clasic în viață, Zoltan Veres). Acestea au fost fricile mele cele mai mari, resortul cel mai puternic care m-a propulsat precum o rachetă către...

E o întrebare la care eu personal am și un răspuns: ÎMI TRĂIESC VIAȚA în acord cu cea mai importantă valoare a mea: LIBERTATEA! Libertatea în sensul libertății de alegere, de a fi eu, autentică și fără măști, de alegeri conștiente și asumate, libertatea de a cunoaște și de a mă cunoaște până în cele mai profunde unghere ale ființei mele! În urmă cu ceva ani, când am pornit pe drumul dezvoltării personale, toți cei din jurul meu, mai ales familia, mă întrebau ce e cu mine, de ce nu îmi e de ajuns ce am în viața mea, cât timp mai vreau să învăț, să fac cursuri? Până la bătranețe? Asta era întrebarea tatălui meu. În timp...